Gările din România sunt în paragină, oficialii de la Căi Ferate spun că nu au bani de investiții

Gările din România sunt în paragină, oficialii de la Căi Ferate spun că nu au bani de investiții
Sursa Foto: Facebook/ CFR

Mai multe gări din România se află într-o stare greu de descris în cuvinte, aproape în paragină, precum niște locuri uitate de lume. Pereții și tencuiala stau să cadă, geamurile sunt sparte sau chiar inexistente, în interior plouă, sălile de așteptare nu există, iar toaletele de asemenea.

Călătorii sunt nevoiți să facă față unor condiții deprimante și să aștepte trenul ore bune pe marginea unui peron, indiferent de anotimp.

Oficialii Căilor Ferate ar trebui să remedieze de urgență toate aceste carențe, însă de fiecare dată aduc în față același motiv: nu există suficienți bani pentru investiții.

Gările sunt în paragină, călătorii au de suferit, oficialii dau din umeri

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, promite că situația se va îmbunătăți, însă de prea mult timp totul a rămas doar la stadiul de promisiune.

O ordonanță de guvern le dă dreptul primăriilor și consiliilor locale să susțină financiar reabilitarea clădirilor, potrivit stirileprotv.ro.

Fonduri pentru asta nu există însă. La Breaza, de exemplu, gara pare lipsită de viață, chiar dacă mii de turiști din întreaga lume o tranzitează an de an, înspre stațiunile de pe Valea Prahovei.

„E scorojit tot tavanul plouă, nu avem punct sanitar, nu sunt coșuri pentru noi, efectiv dacă stai aici pe băncuță aici, pe terasă, tencuiala îți pică în cap”, a declarat un călător.

Resursele bugetare sunt mici nu putem susține investiții masive, dar pentru ceea ce înseamnă investițiile necesare în gara din Breaza le-am putea susține din bugetul local”, a explicat primarul din Breaza, Bogdan Novac.

Sorin Grindeanu promite investiții

„90 la sută din gările din România arată așa cum știm cu toții și este clar că nu există forța financiară centrală pentru ca cei de la CFR să le reabiliteze atunci un parteneriat cu autoritățile locale în care autoritățile locale să le preia să le modernizeze”, spune, la rândul lui, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

În momentul de față Grindeanu afirmă că există un proiect de reabilitare a șase gări: gara din Sinaia alături de gările din Ploiești Vest, Bușteni, Titu, Videle și Târgoviște Sud.

Suma alocată pentru acest proiect este de peste 110 milioane de lei, bani proveniți din fonduri europene.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`