Gata, primăria instituie TAXA PE PARAGINĂ! Uite ce sume rişti să plăteşti

Pentru că nu au început lucrări de reabilitare a faţadelor, arădenii somaţi anul trecut plătesc un impozit pe clădiri majorat cu până la 500 %.

Primăria a început să aplice “taxa de paragină” pentru cei care nu şi-au executat lucrări de reparaţii la clădiri, în pofida somaţiilor primite, scrie Aradon. Este vorba de un impozit majorat cu până la 500 la sută, posibilitate dată de Codul Fiscal în cazul clădirilor şi terenurilor neîngrijite.

În această situaţie sunt 1.069 de proprietari, care au locuinţe în 391 de clădiri, peste 200 aflate în zona centrală a oraşului. Faţadele acestor imobile pot pune în pericol trecătorii, prin desprinderea tencuielii sau a unor elemente arhitecturale.

Reprezentanţii Primăriei au declarat că, dintre cei supraimpozitaţi, doar trei au depus contestaţii, în timp ce 74 de arădeni şi-au achitat deja “taxa de paragină”, în primele zile ale lunii ianuarie, plătind în total la bugetul local suma de 37.233 de lei.

În 2018 primăria Arad a emis 16.000 de somaţii cu termen limită până la 31 decembrie, cu toate acestea sancţiunile de supraimpozitare au fost aplicate doar pentru imobilele foarte degradate.

Tags: