Fostul șef al SRI George Maior spune că au existat anumiet „cauze particulare” pentru care a demisionat de la conducerea Serviciului Român de Informații.
Au existat si cauze particulare pentru care am plecat din fruntea SRI, așa cum e eșecul Legilor Big Brother. Ele erau vitale pentru întărirea unor capacități ale României în combaterea terorismului.M-a dezamăgit că nu s-au votat aceste legi. Demisia mea a fost un gest firesc, de onoare. Am avut o discuție civilizată în acest sens cu președintele Klaus Iohannis, cu care mai comunic pe probleme strategice. Sunt oricând disponibil pentru discuții. A fost o demisie, nu o demitere.”, a spus Maior la Realitatea TV, citat de Știripesurse.
George Maior a demisionat din conducerea SRI la 27 ianuarie.
În 5 noiembrie, fostul șef al SRI a afirmat că la învestirea noului preşedinte îşi va prezenta mandatul, spre evaluare, menţionând că, până la acel moment şi atât timp cât va fi în fruntea SRI, nu manifestă şi nu confirmă „interesul pentru un anume rol profesional în viitor”.