Gigi Becali: Suntem CEL MAI PROST POPOR de pe fața globului pământesc. Facem un alt referendum și cu asta basta!

Gigi Becali a răbufnit după ce la referendumul privind familia tradiţională nu a fost întrunit pragul de participare pentru validare, la urne prezentându-se doar 20,41% din cetăţenii cu drept de vot.

Latifundiarul din Pipera, un susţinător declarat al redefinirii familiei în Constituţiei, a afirmat duminică seară că „românii sunt cel mai prost popor de pe tot globul pământesc” pentru că nu au venit la vot.

„Partidele cheltuie bani la alegeri şi atunci când oamenii primesc suta de lei sau 50 de lei, ei se duc la vot pe un kilogram de carne, unul de ulei, unul de mălai şi unul de ceapă. Asta este România noastră. Nu-i interesează pe ei viitorul copiilor, al nepoţilor. Vai de capul nostru dacă nici atâta lucru nu putem să facem.

Nu a învins LGBT. Ei vor să se căsătorească în Biserică, asta nu o să se întâmple chiar dacă o să intre toți preoții noștri în pușcărie. Ce vină are Patriarhul? Noi nu putem să îi cere demisia.(…)

Suntem cel mai prost popor de pe tot globul pământesc, m-am ferit să spun asta până acum. Poate mă gândeam că bulgarii, dar şi bulgarii sunt mai deştepţi ca noi. Mai prost popor ca noi nu există. Ne-a ţinut Dumnezeu proşti, ca să fim săraci, să ne mântuiască probabil să ne dea cerul. Că pământul, nu prea văd eu cum”, a declarat, la România TV, Gigi Becali.

El a mai spus că e dispus să lupte pentru organizarea unui nou referendum pe aceeaşi temă.

„Facem un partid, schimbăm clasa politică, facem alt referendum. O să mă mai consult cu duhovnicul, cu preoții, cu călugării de pe Muntele Athos, o să vedem ce o să fac. Cât de prost popor să fii, să nu poți să pui o ștampilă. Am apelat la toate tertipurile, m-am dus la vot de 5 ori, am scos echipa din cantonament ca să voteze. Toată familia mea a votat. Mama mea, la 90 de ani, a votat. ‘Mamă, mă duc, e mărturisire de Hristos!’, așa mi-a zis și i-am zis și eu că e mărturisire, să se ducă”, a mai afirmat Gigi Becali.

Tags:
Ultima oră
23:27 - Probleme grave semnalate: ANAF folosește inteligența artificială pentru a inventa legi inexistente în deciziile împotriva contribuabililor
22:56 - Universitatea Craiova, din nou campioană a României după 35 de ani (VIDEO, FOTO)
22:30 - Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprânceană „JeSuisBolo”, la un târg de carte (VIDEO, FOTO)
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”