Magistraţii Judecătoriei Medgidia au decis vineri că Gigi Becali poate fi eliberat, informează B1 TV. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în trei zile. Procurorii au contestat deja hotărârea la instanţa superioară. Ceea ce înseamnă că Becali va rămâne încarcerat până când aceasta se va soluţiona.
Avocatul lui Gigi Becali a cerut instanţei să admită cererea de eliberare condiţionată a acestuia, motivând că Becali a fost recompensat în penitenciar, a muncit şi a scris două cărţi.
Pe de altă parte, procurorul a susţinut că perioada executată de Becali nu a dus la îndreptarea acestuia, precizând că Gigi Becali a fost sancţionat de mai multe ori disciplinar pe parcursul detenţiei, acesta fiind unul dintre motivele pentru care nu ar trebui eliberat condiţionat.
George Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina. Finanțatorul Stelei a executat aproximativ doi ani din pedeapsă.