Graba spre pensiile speciale. Iohannis a eliberat din funcție și 7 judecători

Graba spre pensiile speciale. Iohannis a eliberat din funcție și 7 judecători
Foto:presidency.ro

Valul de pensionări din instituțiile-cheie ale statului continuă. După generali și polițiști, a venit rândul judecătorilor.

Klaus Iohannis a semnat miercuri decretele de eliberare din funcție a șapte judecători. Marți, președintele a semnat decretele de trecere în rezervă a trei generali SRI, 12 generali din Ministerul Apărării Naţionale şi trei generali din Ministerul de Interne, iar pe 31 iulie a acceptat retrecerea în rezervă a alți zece generali. (Detalii AICI)

Totodată, Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că de vineri până marți 700 de polițiști au depus cereri de pensionare. (Detalii AICI)

Toate aceste treceri în rezervă și solicitări de pensionare vin în contextul în care Guvernul intenționează să reglementeze pensiile speciale. Mulți oameni din sistem se tem că pensiile le vor fi micșorate, așa că vor să iasă din câmpul muncii atât timp cât încă mai pot beneficia de actuala formulă a legii.

Urmăriți B1TV.ro și pe