Grevă de avertisment în primării. Mii de angajați își suspendă activitatea timp de două ore

Grevă de avertisment în primării. Mii de angajați își suspendă activitatea timp de două ore
Foto: Pixabay

Angajații din administrația publică locală și din sectorul de asistență socială declanșează miercuri o grevă de avertisment, organizată de Sindicatul Național SCOR.

Grevă de avertisment în primării

Protestul are loc între orele 11:00 și 13:00 și presupune suspendarea activității în primăriile unde funcționează organizații sindicale afiliate.

Acțiunea de protest vine pe fondul nemulțumirilor legate de nivelul scăzut al salariilor, condițiile de muncă precare și lipsa dialogului real cu autoritățile centrale. Sindicaliștii avertizează că administrația locală funcționează la limită, iar personalul nu este nici respectat, nici plătit corespunzător.â

Potrivit estimărilor, aproximativ 16.000 de angajați din peste 1.200 de primării din întreaga țară participă la grevă. Lor li se alătură și salariați din peste 400 de unități de asistență socială.

Sindicatul SCOR critică dur planurile Guvernului privind reorganizarea administrației locale și reducerea personalului, în condițiile în care multe primării sunt deja subfinanțate și confruntate cu un volum ridicat de muncă.

Liderii sindicali spun că au solicitat în repetate rânduri discuții cu reprezentanții Executivului, însă nu au primit un răspuns concret. În lipsa unui dialog imediat, aceștia amenință cu declanșarea unei greve generale în perioada următoare.