Grevă la Mina Lonea: 50 de mineri refuză să intre în subteran

Grevă la Mina Lonea: 50 de mineri refuză să intre în subteran

Aproximativ 50 din cei 300 de mineri din Lonea, Petroşani, au refuzat să coboare luni dimineață în subteran.  

Ortacii sunt nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi de faptul că revendicările nu le-au fost ascultate, reclamând că nu le sunt respectate drepturile.

Minerii reclamă în principal nerespectarea unui memorandum aprobat de fostul ministru al Economiei Ion Ariton, în baza căruia sporul de periculozitate al ortacilor ar fi trebuit aliniat la legile actuale, iar grila de salarizare ar fi trebuit actualizată, ceea ce ar fi presupus o creştere a salariilor cu circa 10%.

Memorandumul aprobat de ministrul Ariton nu a fost respectat şi, în consecinţă, actul adiţional la contractul colectiv de muncă semnat de mineri în baza acestui memorandum nu poate fi aplicat.

Directorul minei din Lonea, Petru Bălănesc, speră că situaţia se va rezolva rapid în urma discuţiilor cu minerii. 

Aceiaşi mineri au mai protestat şi în februarie când o parte din ei a refuzat să intre la lucru, în timp ce alţii nu au mai ieşit la suprafaţă.

Tags: