Gropi cu rămășițe umane, descoperite pe șantierul drumului expres Craiova-Pitești: Ce se întâmplă cu lucrările

Gropi cu rămășițe umane, descoperite pe șantierul drumului expres Craiova-Pitești: Ce se întâmplă cu lucrările
Foto: pixabay.com

Mai multe gropi cu oseminte au fost descoperite pe șantierul drumului expres Craiova-Pitești. Rămășițele umane au fost găsite în satul Gîrlești din județul Dolj și ar fi vorba despre un sit arheologic, care însă nu împiedică desfășurarea în continuare a lucrărilor, informează craiovaforum.ro, care citează un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Sit arheologic descoperit peșantierul drumului expres Craiova-Pitești

Pe lângă oseminte, în gropi ar fi fost găsite și monede. Arheologii fac cercetări și urmează să stabilească vechimea acestora. Ulterior, rămășițele umane și obiectele găsite vor fi duse la Muzeul Olteniei din Craiova, mai notează sursa citată.

„Polițiști din cadrul Secţiei 5 Poliție Rurală Pielești s-au sesizat din oficiu ca urmare a unei postări pe o rețea de socializarea, cu privire la faptul că pe raza comunei Ghercești, în şantierul organizat pentru drumul expres Craiova-Piteşti au fost descoperite mai multe gropi în care se află osemnite.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că pe raza satului Gîrleşti, comuna Gherceşti, a fost descoperit un sit arheologic cu ocazia efectuării lucrărilor la drumul expres Craiova-Pitești, fiind efectuate mai multe săpături arheologice de către reprezentanţii Muzeului Național al Unirii Alba Iulia în baza autorizaţiei pentru cercetarea arheologică preventivă emisă de Ministerul Culturii.

În situl arheologic pe o porțiune de aproximativ 1 km se găsesc mai multe gropi făcute de către arheolgii Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, iar în unele gropi se găsesc oseminte”, se arată în comunicatul citat.

Reprezentanții Poliției mai precizează că cele mai multe dintre gropi au fost acoperite cu folie de plastic și sunt păzite de angajații unei firme care a fost contractată de societatea care face lucrările la drumul expres.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`