Guvernul a decis ca Palatul Primăverii să fie inclus pe lista imobilelor propuse în vederea vânzării

Guvernul a decis ca Palatul Primăverii să fie inclus pe lista imobilelor propuse în vederea vânzării
Foto: voceatransilvaniei.ro

Guvernul a decis ca Palatul Primăverii, reşedinţa lui Nicolae Ceauşescu în perioada în care acesta a fost şef al statului, să fie inclus pe lista imobilelor RA-APPS aflate în domeniul privat al statului şi propuse în vederea vânzării.

Decizia a fost adoptată prin ordonanţă de urgenţă, transmite Mediafax.

Palatul Primăverii a fost scos din baza de protocol şi oferit la vânzare de către RA-APPS pentru că nu mai este folosit decât de 3-4 delegaţii oficiale pe an, iar costul unei eventuale chirii ar fi foarte mare.

Guvernul aprobă trecerea unui imobil din domeniul public în cel privat al statului, iar RA-APPS decide ulterior, pe baza acestei schimbări juridice, înstrăinarea imobilului prin vânzare sau închiriere.

Documentul prezentat, joi, stabilea că, prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, Palatul Primăverii va fi trecut din domeniul public în domeniul privat al statului şi inclus pe lista imobilelor RA-APPS propuse în vederea vânzării.