Guvernul ar putea declara libere zilele de 24 și 31 decembrie 2014

Guvernul ar putea declara libere zilele de 24 și 31 decembrie 2014
Foto: specialarad.ro

Zilele de miercuri, 24 și 31 decembrie, din ultimele două săptămâni ale acestui an ar putea fi declarate drept zile libere de către Guvern, au afirmat surse oficiale pentru Mediafax.

Decizia ar urma să fie luată în ședința de miercuri a Executivului.

Potrivit procedurii, ziua este declarată liberă pentru personalul bugetar, cu excepţia celor din instituţiile publice a căror activitate trebuie asigurată.

Sărbătorile legale sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât cele din weekend, majoritatea asimilate sărbătorilor religioase, coform prevederilor Codului Muncii.

Pentru sfârşitul acestui an, zilele libere legale sunt 25 şi 26 decembrie, reprezentând prima şi a doua zi de Crăciun, iar zilele libere de la începutul anului viitor sunt 1 şi 2 ianuarie, de Anul Nou.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`