Un medic din Hunedoara a lovit cu mașina un bărbat, dar nu a oprit pentru a-i acorda primul ajutor, ci a sunat la Poliție pentru a cere un echipaj care să constate avariile și a fi despăgubit.
Când a fost întrebat de cauza accidentului, medicul a spus că nu realizează cum a avut loc pentru că a ațipit la volan.
În mașină se aflau și alte două femei care nu știu cum a avut loc accidentul, scrie digi24.ro.
„Nici măcar mașina nu am simțit să… probabil am trecut peste el din câte am înțeles. În momentul când am revenit pe şosea şi am văzut că maşina se comportă normal am mers mai departe. Am reușit să ies din locul cu vegetație, am revenit pe șosea și mi-am continuat drumul”, a spus șoferul.
Un martor, însă, susține că pasagerul de pe banchetă și-a pus mâinile în cap și, deși i-a făcut semn să oprească, să vadă ce s-a întâmplat, cadrul medical și-a continuat drumul.
Acesta spune că a constatat că mașina e avariată după vreo zece kilometri, după ce a coborât din mașină și a văzut că bara frontală lipsește.
În cazul în care va fi găsit vinovat, medicul ar putea ajunge după gratii cu o pedeapsă de 15 ani pentru fugă de la locul accidentului și ucidere din culpă.