Bărbatul care şi-a înjunghiat iubita într-un fast food din zona Gării din Iași a fost prins de politişti. El a fost găsit ascunzându-se sub pat, în locuinţa unui cumnat de-al său din judeţul Botoşani.
Agresorul urmează să fie adus pentru audieri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Incidentul s-a petrecut vineri, în fast-food-ul unde femeia lucra ca chelneriță. Bărbatul a pătruns în local și și-a înjunghiat iubita de trei ori. Se pare că aceasta îl părăsise şi locuia într-un centru de adăpost pentru femeile abuzate.
Femeia a fost transportată la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, unde se află în stare stabilă.
În urma incidentului, bărbatul a fugit, acesta fiind prins de duminică de polițiști
Nu este prima dată când bărbatul este violent. Anul trecut, acesta și-ar fi sechestrat iubita. El a agresat-o chiar în casa prietenilor care o adăposteau pentru a o proteja.