Iași: Fetița bolnavă de cancer, ai cărei părinți au refuzat tratamentul, nu mai poate fi operată

Iași: Fetița bolnavă de cancer, ai cărei părinți au refuzat tratamentul, nu mai poate fi operată

Fetiţa de opt ani din Iași, bolnavă de cancer, ai cărei părinți au refuzat ca ea să fie operată susținând că i s-ar putea fura organele, nu mai poate fi operată în acest moment pentru că boala a ajuns la metastază, informează Știrile Pro TV.

În acest condiții, fetița trebuie să înceapă chimioterapia.

”Este o malignitate într-o fază complet depăşită, în timpul care s-a pierdut. Este o tumoră mare, solidă, care se numeşte Nefroblastom şi care a metastazat în organism. Acum nu mai poate fi operată chirurgical. A invadat tot în jur şi trebuie începută chimioterapia. Ne întoarcem la faza iniţială. În niciun caz nu intră în această situaţie posibilitatea unui transplant medular, pentru că nu este indicat în etapa asta”, a declarat medicul Mihai Gafencu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara.

”Colegii mei au vorbit cu părinţii, părinţii nu sunt decăzuţi din drepturi cu hotărâre definitivă, li s-a spus despre riscurile operaţiei unei tumori care a invadat în jur inclusiv vase, aşadar ei au optat să nu o opezere şi am înţeles că au optat ca tratamentul de chimioterapie să se facă nu la Timişoara, ci la Iaşi. Probabil s-au gândit că e mai uşor la ei acasă. Nu ştim când, dar probabil copilul va pleca de la noi”, a mai spus Gafencu.

Potrivit medicilor, în aceste condiții, șansele ueni vindecări totale nu mai există.

Fetița a fost internată pe 12 decembrie la spitalul din Timișoara. Ea nu mai fusese consultată de un medic din luna iunie, din cauza refuzului părinților.

Direcţia pentru Protecţia Copilului Iaşi i-a dat în judecată pe părinţii fetiţei, iar ulterior, Judecătoria Răducăneni a emis o ordonanţă preşedinţială prin care îi obligă pe aceștia să continue tratamentul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`