Iași: Percheziții DIICOT, într-un dosar de evaziune fiscală şi trafic de influenţă în care este vizat și un judecător al Curţii de Apel Iaşi

Iași: Percheziții DIICOT, într-un dosar de evaziune fiscală şi trafic de influenţă în care este vizat și un judecător al Curţii de Apel Iaşi
Foto: mondonews.ro

Unsprezece percheziţii ale DIICOT au avut loc sâmbătă în Iaşi, într-un caz de evaziune fiscală şi trafic de influenţă, informează Mediafax.

Potrivit unor surse judiciare, e vizat şi judecătorul Dna Anton de la Curtea de Apel Iaşi, suspectat că a intervenit în favoarea unor persoane condamnate, în schimbul sumei de 200.000 de lei şi al unor bunuri.

Astfel, judecătorul ar fi acceptat promisiunea sumei de 200.000 de lei şi a unor produse alimentare – curcan şi vin – pentru admiterea unei contestaţii în anulare faţă de doi condamnaţi definitiv la trei ani de închisoare pentru evaziune şi spălare de bani într-un dosar al DIICOT Iaşi, arată sursele citate.

Dan Anton este unul dintre cei mai controversaţi judecători ieşeni, el fiind denunţat în trecut şi în alte cazuri de corupţie, însă nu a mai fost pus sub acuzare până acum. Intermediarul afacerii ar fi un fost judecător, acum pensionar.

Acţiunea DIICOT de sâmbătă ar fi fost declanşată în urma unui denunţ.