ÎCCJ a redeschis dosarul procurorului Lucian Papici: fostul șef în DNA, acuzat de interceptări ilegale și comercializare de softuri spion

ÎCCJ a redeschis dosarul procurorului Lucian Papici: fostul șef în DNA, acuzat de interceptări ilegale și comercializare de softuri spion
Foto: adevarul.ro

Înalta Curte de Casație și Justiție redeschide dosarul procurorului Lucian Papici, cel care a instrumentat Dosarul Referendumul.

Fostul șef al Secției I din DNA este penal pentru interceptări ilegale și comercializare de softuri spion.

Procurorul Lucian Papici și-a încheiat activitatea la DNA, la sfârșitul lunii. La solicitarea acestuia, Papici s-a reîntors la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

În baza art.335 alin. 4 C.pr.pen., confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 118/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara faţă de numiţii Fazakaş Roxana, Mirea Florin Alexandru şi Boureanu Cristian Dan sub aspectul ianfracţiunilor prevăzute de art. 367 C.pen. şi art. 211 C.pen., precum şi în dosarul nr. 2/D/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Hunedoara faţă de numiţii Papici Lucian Gheorghe şi Andrei Horaţiu Ciprian sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 302 alin. 2 C.pen. (fost art. 19 alin. 1 din Legea nr. 51/1991) şi art. 365 C.pen. (fost art. 46 din Legea nr. 161/2003), dispusă prin ordonanţa nr. 2303/C/2015 din 2 septembrie 2015 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”, se arată în minuta ÎCCJ.

Ultima oră
23:58 - Incendiu la groapa de gunoi a municipiului Arad, în zona CET. A fost emisă avertizare RO-ALERT pentru localitățile de pe direcția de propagare a fumului (FOTO)
23:47 - Un copil de 4 ani a murit, după ce mașina condusă de mama lui s-a răsturnat într-un pârâu din Caraș-Severin. Femeia nu avea permis, iar în mașină se mai aflau alți trei copii ai săi
23:22 - Urși filmați pe străzile localității Borca. IJJ Neamț: De fiecare dată când sunt martorii unor astfel de situații, cetățenii să sune la 112 și să nu încerce să se apropie (VIDEO)
22:59 - O fetiță de 5 ani a murit și o altă fată, de 6 ani, a fost rănită în județul Mureș. Un copac smuls de furtună a cazut peste ele
22:34 - Al treilea weekend de proteste în Franța: Mii de oameni au ieșit pe străzile Parisului pentru a reclama extinderea certificatului verde și obligativitatea vaccinării pentru personalul sanitar. Au existat și ciocniri (VIDEO)
21:55 - Turiști evacuați pe mare în Sicilia și Bodrum, din cauza incendiilor de vegetație. În Turcia, oamenii au fost nevoiți să părăsească mai multe sate și zone de vacanță, iar lupta cu flăcările devastatoare continuă (VIDEO)
21:09 - Bogdan Aurescu, discuție cu omologul israelian despre incidentul din strâmtoarea Hormuz, soldat cu moartea unui român și a unui britanic. MAE: Partea română e în contact inclusiv cu SUA și Marea Britanie
20:43 - Olimpiu Moruțan ar fi ajuns la un acord de principiu cu Galatasaray. Ce spune Gigi Becali despre transfer: „Eu am cerut 10 milioane”
20:25 - PMP: Miniștrii USR nu au dreptul să închidă subiectul CFR. Dorim clarificarea situației de la CFR, care pare a avea conotații penale, și solicităm demiterea celor responsabili de haosul creat pe calea ferată
20:01 - Horoscop 360 de grade cu Alina Bădic, săptămâna 1 – 7 august 2021. Putem începe lucruri de mare anvergură pentru noi și putem elimina tot ceea ce ne deranjează în mod agresiv (VIDEO)