Idei de îngrijire pentru un păr sănătos și frumos. Ce ne recomandă George Soare, hairstylistul preferat al vedetelor

Idei de îngrijire pentru un păr sănătos și frumos. Ce ne recomandă George Soare, hairstylistul preferat al vedetelor
Sursă foto: Pixabay

Pentru femei, podoaba capilară este unul dintre cele mai importante aspecte când vine vorba despre frumusețe. De aceea, hairstylistul George Soare vine în ajutor cu cele mai tari trucuri pentru un păr frumos, sănătos, dar și tunsori și coafuri pentru fiecare fizionomie în parte.

Cum să te coafezi după 50 de ani

Hairstylistul a explicat că tunsorile trebuie adaptate pentru forma naturală a părului și a fizionomiei fiecăruia, potrivit click.ro. 

„Din păcate, nu există o soluție universal valabilă în ceea ce privește rejuvenarea hairstylistică după o anumită vârstă. Cred, cu siguranță, că fiecare persoană poate să-și poarte părul așa cum își dorește, ca să se simtă bine și ca acesta să ne întregească stilul personal.

Tunsorile trebuie adaptate în primul rând în funcție de forma naturală a părului și mai apoi calibrate fizionomiei fiecăruia. Bineînțeles, ele sunt puse în valoare de felul cum ne purtăm părul, cum îl colorăm. Toate acestea creează un look personalizat fiecăruia.

Se spune că moda trece, iar stilul rămâne. Și eu cred că stilul nu ar trebui schimbat cu fiecare trend sau cu vârsta. Asta pentru cei norocoși care și-au definit un stil personal. Nu sunt de acord nici cu faptul că tunsorile scurte le întineresc pe doamne. Depinde foarte mult de fizionomie, de atitudine, de mulți factori.

Vă recomand buclele tip wavy, coafurile naturale, și să evitați coafurile foarte fixate, volumul în exces, permanentul clasic și tunsorile bob”, a explicat hairstylistul.

Ce culori sau tunsori trebuie să evităm ca să nu părem mai bătrâni

„Părul alb, din păcate, în societatea noastră este văzut ca semn al îmbătrânirii. Colorarea lui chiar și în nuanțe naturale este deja un truc al rejuvenării. Recomand culorile mai luminoase atunci când tenul este marcat de pete sau riduri. Nuanțele de gri sau chiar platinatul poate da un aspect mai matur”, a spus George Soare.

Blondul, culoarea care este în trend în această perioadă

„Blondul încă primează în trenduri, sub toate formele lui – fie uniform, fie parțial, sub formă de șuvițe sau balayage mai natural. Iar brunetul sau roșcatul câștigă loc în clasament începând cu anul trecut.”

„În general, culorile se personalizează în funcție de culoarea tenului și a ochilor, dar și respectând tonalitatea naturală a părului.

Atunci când alegem să ne colorăm părul, ideal ar fi să vrem să rămânem în zona naturală. Trebuie să nu deschidem sau să închidem culoarea cu mai mult de trei tonuri. Tot ce este peste, presupune o schimbare radicală și vine la pachet cu un set de compromisuri, printre care și calitatea acestuia. Referitor la nuanțe – mai reci, mal calde sau neutru – aici decizia e la colorist. De exemplu, de la brunet la blond foarte deschis e o distanță de 10 tonuri”, a povestit hairstylistul.