Maternitatea Spitalului Elias este închisă pentru o igienizare programată, aceasta urmând să se deschidă luni, au declarat unele surse medicale, joi, pentru Agerpres.
Maternitatea Spitalului Elias este igienizată de două ori pe an, respectiv primăvara și iarna, potrivit acelorași surse.
„La Spitalul Elias se face igienizarea maternităţii de două ori pe an. O dată primăvara şi o dată iarnă. Este vorba despre o igienizare programată în această săptămână. De luni va fi funcţională. Este regula spitalului ca de două ori pe an să se facă igienizare. Cea de-a doua a igienizare a fost programată în cursul acestei săptămâni, luni maternitatea este din nou deschisă”, au menționat sursele medicale.
Reamintim că aproximativ 20 de bebeluși au ajuns la spital cu infecție cu stafilococul auriu.