Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis că începând din noiembrie 2015 117 obiective au fost închise de pompieri, iar alte aproape 350 şi-au suspendat activitatea în urma acțiunilor preventive ale IGSU, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
În ultimii trei ani au fost emise peste 8.400 de avize şi autorizaţii la cluburi şi alte obiective cu aflux de persoane.
„Acţiunile preventive derulate la nivel naţional, în perioada noiembrie 2015 – septembrie 2018, au fost orientate cu precădere asupra obiectivelor care înregistrează un aflux de persoane şi pentru care sunt necesare măsuri sporite de securitate la incendiu”, se arată în comunicatul de presă al IGSU.
Potrivit surse citate, au fost derulate 32.844 controale la cluburi, baruri, discoteci, săli aglomerate, mall-uri, unităţi turistice de cazare, precum şi la cele de comerţ şi alimentaţie publică.
În urma acestor acțiuni, au fost aplicate 22.607 amenzi, în cuantum de 76.162.500 lei.
Reprezentanții IGSU mai precizează că cele mai multe dintre controale au fost inopinate, iar principalele probleme care au fost descoperite au constat în improvizaţii la instalaţia electrică, nemarcarea cu iluminat de siguranţă a căilor de evacuare şi a hidranţilor interiori, deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, neefectuarea lucrărilor de întreţinere şi de reparare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor.
Dintre obiectivele închise de către pompieri, doar 67 au fost redeschise, după ce au fost îndeplinite măsurile de siguranţă pentru utilizatori şi astfel a fost obţinută autorizaţia de securitate la incendiu, mai arată sursa citată.
În ceea ce privește cluburile și discotecile, dintr-un total de 1.191 obiective aflate în evidențele unităților IGSU, un număr de 280 obiective (23,5%) funcționează fără deținerea autorizațiilor de securitate la incendiu, mai transmit reprezentanții IGSU.
Comunicatul de presă integral al IGSU poate fi citit AICI