Un incident scandalos în plină pandemie de COVID-19 a avut loc la Galați. Ignorând regulile de distanțare socială prevăzute în starea de alertă, peste 60 de persoane au participat la o petrecere privată pe malul râului Siret. În acest caz polițiștii gălățeni au intervenit de urgență pentru a stopa petrecerea, în timp ce organizatorul a fost amendat drastic.
Poliţiştii gălăţeni au oprit, sâmbătă, o petrecere organizată pe malul râului Siret, la care participau peste 60 de persoane, şi l-au amendat pe organizator – a comunicat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.
Polițiștii au aflar despre acest incident după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini din care rezulta nerespectarea legislaţiei în vigoare cu privire la organizarea unui eveniment privat în aer liber, se precizează în comunicatul de presă.
Poliţiştii Secţiei 3 Galaţi s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că pe malul râului Siret, în zona cunoscută sub denumirea de „Satul Pescăresc”, pe un teren proprietate privată, se afla în desfăşurare o petrecere privată, la care participau peste 60 de tineri, nefiind respectate regulile de distanţare fizică.
A fost identificat organizatorul petrecerii, un bărbat, de 49 ani, din municipiul Galaţi, care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind desfăşurarea unui eveniment privat în aer liber.
Toate persoanele aflate la faţa locului s-au conformat recomandărilor poliţiştilor, părăsind zona.
Bilanțul pandemiei de COVID-19 în România continuă să crească, pe fondul relaxării restricțiilor. Astfel, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, sâmbătă, că 23.730 de persoane au fost diagnosticate cu COVID-19 la nivel național, dintre care 330 reprezintă cazuri noi de îmbolnăvire, la un număr total de 619.997 de teste prelucrate.
Dintre pacienții confirmați cu infecție cu coronavirus, 16.735 au fost declarați vindecați și externați, 1.500 au decedat – dintre care 16 în ultimele 24 de ore – iar 190 sunt internați în secțiile de terapie intensive din țară. Tot în acest bilanț, autoritățile au notat că în prezent, pe teritoriul României, se află în carantină instituționalizată 1.335 de persoane, în timp ce 80.014 sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Începând de luni,se aplică a treia etapăde relaxare a restricțiilor. Astfel, mall-urile din toată țara se redeschid, mai puțin restaurantele, cafenelele, sălile de jocuri și cinematografele.
De asemenea, se deschid piscinele exterioare, sălile de fitness și de tratament balnear, acestea urmând să funcționeze de acum în baza unor reguli foarte stricte privind siguranța sanitară.
Tot din 15 iunie se reiau activitățile sportive, cu maximum șase participanți, în loc de trei ca până acum. De acum se pot organiza și evenimente private cu 20 de persoane, dacă sunt în interior, și 50, dacă au loc în exterior.
Tot din 15 iunie este relaxată și relația cu statele care, la rândul lor, au câștigat serios teren în lupta cu epidemia. Din păcate, din cauza numărului mare de infectări, pe această listă nu figurează țări precum Italia, Spania, Franța, Belgia, Olanda sau Suedia. În schimb, este cazul Bulgariei și Greciei, destinații turistice preferate de mulți români. Ei nu mai obligați să stea 14 zile în izolare la domiciliu, la revenirea acasă.