Imagini spectaculoase cu Parcul Herăstrău au fost surprinse cu ajutorul unei drone. Atât lacul, cât şi spaţiile verzi au fost filmate de la zeci de metri înălţime şi oferă o panoramă care taie răsuflarea, informează B1TV.
Proiectul de amenajare pentru plante a fost realizat de un arhitect austriac, iar arhitectul român Octav Doicescu a fost cel care a proiectat aleile.
Aparatul de zbor surprinde, una dupa alta, bogația vegetației, lacul si grădinile special amenajate. Printre cei mai impresionanți pentru privitori sunt arborii protejați, precum stejarul lui Tagore sau cireșii din Grădina Japoneză donați chiar de către împăratul Japoniei.
În parc se află și o specie unicat și, anume, o varietate a salcâmului japonez cu ramuri plângătoare și frunze pătate cu alb, necunoscut în literatura de specialitate.
Puțini oameni știu că Parcul Herăstrău a fost declarat monument istoric de catre specialiști. De asemenea, este menționat și în Repertoriul Arheologic Național pentru că în zona de nord est a lacului Herăstrău a fost descoperită o așezare umană istorică ce datează din perioada paleolitică.
Cel mai întins spațiu verde din București construit în jurul lacului Herăstrău este situat în partea de nord a orașului și este înconjurat de cele mai importante artere de circulație ale capitalei: B-dul Prezan, Bulevardul Aviatorilor, Șos.Nordului, Șos. București-Ploiești și Șos. Kiseleff.
Cu o suprafață totală de aproape 200 hectare, Parcul Herastrau este zona de plimbare preferată a bucureștenilor, care au la dispoziție unul din cele mai întinse drumuri amenajate pentru promenadă: aleea care înconjoară lacul are o lungime de aproape 6 kilometri.
Imagini spectaculoase cu Parcul Herăstrău, surprinse cu ajutorul unei drone
#DIRECT_ONE_22xcis#