Societatea de Transport București se poate lăuda cu șoferi foarte răbdători. Unul dintre traseele autobuzelor din București durează, dus-întors, cât un drum între București și Sibiu. 22 de kilometri, pe parcursul cărora există 43 de stații, se străbat în aproape 2 ore și jumătate.
Traseul autobuzului 243 leagă sudul și nordul Capitalei, iar un drum dus-întors, durează aproximativ șase ore. Deși se aglomerează treptat cu cât autobuzul înaintează spre mijlocul traseului, se golește brusc, atunci când acesta ajunge în zona Parcul Tei. Acolo, bucureştenii evită autobuzele pentru că sunt prinse în blocaje infernale. Autobuzele ajung să circule kilometri întregi, fără niciun pasager.
„Lumea înjură că nu vine mașina la timp, când trebuie”, spune un șofer STB, potrivit Observator News.
Pe bulevardul Dimitrie Pompeiu, un şofer de pe linia 243 s-a dat jos din autobuz, să ia o gură de aer și să se bucure, pentru câteva momente, de vremea frumoasă. A abandonat lupta cu traficul, mai ales că autobuzul pe care îl conduce este complet gol.
Soluția pe care o propune Societatea de Transport București este crearea unor benzi unice pentru mijloacele de transport în comun.
Un 243 există şi la Londra. Autobuzul cu etaj are 57 de staţii, pe un traseu de 30 kilometri, iar o călătorie dus-întors durează cel mult trei ore.