Curtea de Apel Pitești s-a pronunţat definitiv miercuri, 28 septembrie, în dosarul privind disputa teritorială dintre judeţele Prahova şi Dâmboviţa cu privire la apartenenţa monumentelor Babele şi Sfinxul din Munţii Bucegi, relatează ziare.com.
Astfel, judecătorii au menţinut decizia pronunţată cu un an în urmă de un complet de judecată din cadrul Tribunalului Vâlcea, conform căreia monumentele naturale Sfinxul şi Babele din Bucegi se află pe teritoriul judeţului Dâmboviţa.
Cele două județe, Prahova și Dâmbovița, și-au disputat vreme de șapte ani în instanță apartenența acestor monumente, iar în cele din urmă Dâmbovița a ieșit învingător.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a anunţat prin intermediul unei postări pe Facebook victoria obținută în instanță.
”Victorie pentru Dâmboviţa! După ani întregi de procese, mă bucur să vă anunţ că Sfinxul şi Babele din Bucegi aparţin judeţului Dâmboviţa! Problema teritorială asupra celor două monumente, care se află pe raza comunei Moroeni, a fost tranşată astăzi fără a mai lăsa loc de interpretări. Disputa dintre judeţul nostru şi Prahova se închide astăzi! Definitiv!”, a scris Corneliu Ştefan.