În primele trei zile de la implementare, românii au folosit cardurile de energie pentru plăți în valoare de peste 31 milioane de lei

În primele trei zile de la implementare, românii au folosit cardurile de energie pentru plăți în valoare de peste 31 milioane de lei
Sursa Foto: Facebook/ Ștefan Rădulescu

În primele trei zile în care s-au putut utiliza cardurile de energie, cei 6.000 de oficianţi ai Poştei Române au încasat peste 100.000 plăţi, în valoare totală de 31 milioane de lei, a transmis Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, potrivit news.ro.

Alte 10.000 de plăţi au fost efectuate prin intermediul aplicaţiei web pe care Poşta Română o pune la dispoziţie beneficirilor.

Românii au folosit cardurile de energie pentru plăți în valoare de peste 37 milioane de lei

„Până la momentul publicării prezentului comunicat s-au efectuat 116.268 de plăţi, în valoare de 37 de milioane de lei. Dintre acestea, aproximativ 10% s-au efectuat în mediul rural. Media unei plăţi decontate este de 330 lei”, a transmis vineri MIPE, într-un comunicat de presă.

„Vedem că mobilizarea este generală, avem peste 6.000 de oficianţi la care se pot efectua plăţile, alţi 11.000 de poştaşi pot încasa direct la domiciliile beneficiarilor şi avem şi plata online. Cea din urmă se pare că generează mare interes, a fost folosită deja de peste 10.000 de români şi media este în creştere.

În ceea ce priveşte informaţiile apărute în spaţiul public despre eventuale cozi în teritoriu, înţeleg că fluxul la nivel naţional a funcţional normal şi au fost doar mici cazuri izolate în care oamenii au stat să aştepte ceva mai mult. Procesul se rodează de la o zi la alta, cei care au primit cardul să nu uite că pot utiliza prima tranşă de 700 de lei până la vară, deci nu este nicio grabă, sunt fonduri pentru toată lumea.

Iar cei care întâmpină dificultăţi pe parcursul implementării programului vor primi sprijin prin call-center-ul dedicat. Personal, vreau să îi asigur pe toţi cei îndreptăţiţi să primească acest sprijin că banii alocaţi din fonduri europene pentru acest program vor ajunge la ei”, a mai declarat ministrul Marcel Boloş.

Alte aproximativ 800.000 de carduri urmează să ajungă la cei îndreptăţiţi

Conform MIPE, până în prezent, Poşta a distribuit cardurile în cele 1,7 milioane de gospodării în care nu a fost nevoie de niciun fel de clarificare privind eligibilitatea.

Alte aproximativ 800.000 de carduri urmează să ajungă la cei îndreptăţiţi în baza OUG 166/2022 în perioada următoare.

Ajutorul se acordă în două tranşe, a câte 700 lei fiecare şi poate fi utilizat pentru plata următoarelor servicii/produse: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.

În baza cardului se pot efectua plăţi în următoarele perioade:

Pentru tranşa I – valoare de 700 lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023

Pentru tranşa II – valoare de 700 lei, în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:17 - Marcel Ciolacu, la Slobozia Conachi: Prioritatea este salvarea de vieți omenești. Avem toată logistica necesară pentru a interveni rapid / Este în votul interministerial tot ce înseamnă alimente, pături, containere de dormit (VIDEO)
16:54 - Mircea Fechet, la Slobozia Conachi: Inundațiile nu pot fi evitate, însă putem limita pagubele / Cu astfel de fenomene de ne vom întâlni tot mai des și la o intensitate din ce în ce mai mare. N-ar fi trebuit să se întâmple decât o dată la 100 de ani (VIDEO)
16:33 - Elena Lasconi: Condoleanțe familiilor care au pierdut pe cineva drag în inundațiile devastatoare din estul țării. Suntem pregătiți să le oferim cetățenilor și autorităților tot ajutorul de care au nevoie
16:19 - Nicolae Ciucă: Sunt alături de oamenii din comunitățile afectate de inundații. Ministrul Afacerilor Interne mi-a confirmat că autoritățile locale și ISU acționează cu toată forța pentru a salva și proteja oamenii
15:57 - 866 de locuri de cazare, alocate de primăria Galați pentru sinistrați. Guvernul pregătește finanțarea din fondul de rezervă
15:35 - Ministerul Sănătăţii, recomandări pentru populaţie: Preveniţi contaminarea apei și a alimentelor
15:20 - Alerta sanitară în Bulgaria: Primul caz de holeră înregistrat din ultimul secol
14:37 - Mircea Geoană: Sunt alături de familiile care au suferit pierderi ireparabile în inundațiile din estul țării
14:22 - Klaus Iohannis: Condoleanţe familiilor îndoliate. Echipele de salvare au mobilizat toate resursele disponibile pentru a interveni rapid și eficient
13:52 - Ministrul de Interne revizuiește bilanțul victimelor decedate în urma inundațiilor: Avem 4, nu 5 victime confirmate