Incendiu puternic pe autostrada A1: O camionetă a luat foc în apropiere de Nădlac (FOTO)

Foto: libertatea.ro

O camionetă de 7,5 tone, încărcată cu lemne, a ars complet, luni după-miază, pe Autostrada A1, între Pecica și Nădlac, județul Arad, potrivit libertatea.ro.

Incendiul s-ar fi produs din cauza unui scurtcircuit, potrivit pompierilor ajunși la fața locului.

Șoferul, un cetățean maghiar, le-ar fi declarat polițiștilor că a văzut cum arde ceva la schimbătorul de viteze și a tras imediat pe dreapta, pe bandă de urgență, pentru a încerca să stingă flăcările. Bărbatul nu a reușit să oprească incendiul, iar focul s-a extins și mașina a ars în totalitate, cu tot cu buștenii din remorcă, a declarat șeful Biroului Autostrăzi Vest, Constantin Moș.

La față locului s-au deplasat imediat polițiștii de la Biroul Autostrăzi Vest, care s-au asigurat ca circulația să se desfășoare fără alte incidente și care au dirijat traficul pe un singur sens, pe bandă a II-a.

Tags: