Incendiul de pădure din zona Măgura, în apropiere de Cisnădie, judeţul Sibiu, s-a extins la patru hectare, astfel că a fost suplimentat numărul pompierilor care intervin pentru stingere sa, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu, transmite news.ro.
„Se intervine cu dificultate, din cauza zonei abrupte şi accesului greu cu materiale de stingere”, a transmis ISU Sibiu.
Peste 35 de pompieri militari și aproximativ 80 de reprezentaţi ai Ocolului Silvic „Valea Sadului” Cisnădie, SVSU Cisnădie şi SVSU Sadu.
„Se intervine cu vermorele, labe de gâscă, drujbe, autovehicule off-road pentru transportul materialelor. ISU Sibiu asigură cetăţenii care locuiesc în zona localităţilor Cisnădie şi Sadu că se depun toate eforturile în scopul limitării efectelor produse de incendiul”, a mai transmis ISU Sibiu.
Incendiul a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, şi s-a manifestat iniţial pe un hectar. Din cauza vântului, focul este greu de stins.