Începe sau nu școala, de marți? Anunțul făcut de ministrul Educației: „Mă îndoiesc că sunt profesori care ar putea gândi în această logică”

Începe sau nu școala, de marți? Anunțul făcut de ministrul Educației: Mă îndoiesc că sunt profesori care ar putea gândi în această logică
Daniel David, ministrul Educației. Sursa foto: Ministerul Educației - România / Facebook

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat luni, la Antena 3 CNN, că din punctul său de vedere școala va funcționa normal începând de marți. Ministrul a precizat că nu deține informații despre existența unor profesori care să primească elevii în clase, dar să boicoteze orele, refuzând să predea.

Cuprins:

  • Începe sau nu școala, de marți?
  • Ce spun liderii de sindicat despre continuarea protestelor
  • Ce a spus ministrul Educației despre boicotul profesorilor

Începe sau nu școala, de marți?

„Ca ministru nu pot să spun decât că școala continuă, azi am avut prima zi. Bucuria mea este că în prima zi copiii au fost primiți în unitățile școlare. Sigur că unele au făcut festivități, altele nu. Nu erau o miză, mai ales în situații de criză.

Mâine, din punctul meu de vedere, lucrurile continuă în mod normal. Mă îndoiesc că sunt profesori care ar putea gândi în această logică, să aibă elevi în clase și să meargă și să nu facă nimic.

Școala a început, în paralel cu protestul și supărarea sindicatelor. E bine că nu au interferat foarte mult cele două evenimente. Cred că lucrurile vor funcționa în mod normal. Așa cum am reușit să începem și prima zi de școală în ciuda discuțiilor și catastrofelor anunțate, care nu au mai venit”, a spus ministrul Daniel David, potrivit Antena 3 CNN.

Ce spun liderii de sindicat despre continuarea protestelor

Liderii de sindicat au precizat că acțiunile de protest vor continua, iar „greva generală nu este exclusă”. Aceștia au explicat că profesorii vor fi prezenți în clase, dar nu vor preda orele.

Ce a spus ministrul Educației despre boicotul profesorilor

Ministrul Educației a subliniat că nu deține informații despre un posibil boicot, dar a atras atenția că sarcina de monitorizare revine directorilor de școli:

„Nu am aceste informații. Mâine orele se desfășoară normal. E obligație legală a profesorilor și o datorie morală.

Nu cred că vor fi. Dacă ne imaginăm că se întâmplă, e o problemă și în ceea ce privește aspectul legal de salarizare și o problemă morală. Dar nu cred că un profesor va face acest lucru. Directorii sunt cei care trebuie să monitorizeze astfel de situații. Din punctul meu de vedere, școala se desfășoară în mod normal.”