Interlopul Ioan Clămparu, condamnat la 30 de ani de închisoare de o instanță din Madrid

Interlopul Ioan Clămparu, condamnat la 30 de ani de închisoare de o instanță din Madrid
Foto: evz.ro

Ioan Clămparu, cunoscut și sub numele de “Cap de Porc”, a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, de o instanță din Madrid, după ce a fost găsit vinovat de proxenetism.

Interpolul a fost acuzat că a exploatat mai multe prostituate din Casa de Campo și din Poligonul Marconi din Madrid. Gruparea sa avea ramificații și în alte țări, precum Italia, Irlanda, Franța și Marea Britanie, notează Evenimentul Zilei.

De asemenea Ioan Clămparu este obligat să plătească trei martori cu identitate protejată cu 12.020 euro, în timp ce un altul, minor, va primi 30.506.

Clămparu a fost arestat anul trecut în Spania. Rețeaua condusă de acesta a șocat prin faptul că fetele exploatate erau mutilate și apoi date pradă câinilor înfometați.

Înainte de 1989 Ioan Clămparu a fost condamnat la închisoare pentru omor, iar după eliberare a emigrat în Spania unde a pus bazele uneia dintre cele mai mari rețele de crimă organizată, care se ocupă cu prostituția în mai multe țări occidentale.

În vara anului trecut peste o sută de persoane au fost arestate în cadrul unei operațiuni globale de amploare, desfăşurată de Interpol, supranumită Infra-Red, ce îi vizează pe unii din cei mai periculoşi fugari ai lumii.