Două accidente similare s-au petrecut vineri seară în Capitală, victime fiind doi pietoni care au traversat neregulamentar şi au fost loviţi în plin.
Într-unul dintre evenimentele rutiere a fost implicat şi Vasile Fierbântu, cunoscut sub numele de Sile Pietroi.
Accidentul în care a fost implicat Sile Pietroi, unul dintre cei mai cunoscuți interlopi din țară, s-a petrecut pe bulevardul Theodor Palladady. Autoturismul său a izbit un pieton care s-a grăbit să traverseze printr-un loc nepermis.
„În cauză se întocmește dosar de cercetare, urmând a se stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului”, a declarat Gabriel Burcă, comisar șef la Poliția Rutieră.
Scenariul a fost identic și în cazul unei femei care mai avea de mers cinci metri până la trecerea de pietoni de la Apărătorii Patriei. Victima a ajuns la spital cu răni serioase.
Polițiștii au aflat ulterior că bărbatul care conducea avea permisul suspendat de la sfârșitul lunii februarie.