Operație în premieră la Spitalul Marie Curie. Trei chirurgi au efectuat o intervenție chirugicală la o fetiță de două luni care prezenta o tumoră la gât de aproximativ un kilogram, informează Agerpres, citându-l pe medicul Cătălin Cîrstoveanu, șeful Secției de terapie intensivă nou-născuți de la Marie Curie.
Intervenția cirurgicală a durat opt ore, a decurs bine și a fost efectuată de prof. dr. Ghali Ghali din Louisiana (SUA), Daniel Petrișor din Oregon (SUA) și de medicul Mihai Dorobanțu de la Spitalul Sfânta Maria.
„Este o premieră medicală europeană. Fetița avea două luni. Se afla în secție de aproape două luni de zile. Nu aveam nicio soluție prin zona aceasta a Europei. (…)Copilul avea o tumoră masivă la mandibulă. Traheea era foarte afectată, contorsionată, era împinsă de tumoră anterior lateral. Doctorii Ghali și Petrișor au venit duminică, au văzut copilul la noi în reanimare și luni a început operația, care a durat de la 12,00 la 20,00. (…) Operația a decurs bine. Avem speranțe ca fetița să aibă o viață normală, deja așteptăm acum ca în zona gâtului să crească țesutul”, a explicat Cîrstoveanu.
El a spus că în zilele următoare se așteaptă rezultatele examenului anatomo-patologic pentru a se vedea ce fel de tumoră este.
Medicul a mai precizat că a cerut părerea specialiștilor din Europa, însă aceștia „s-au speriat” de tumori mult mai mici față de cazul operat luni la Spitalul Marie Curie.
„În Europa nu aveam nicio șansă. Eu nu cred că cineva făcea așa ceva în Europa. Bazându-mă pe experiența trecută, eu cred că nu. Am luat toți specialiștii în buco-maxilo-facial din Europa și dânșii s-au speriat de o tumoră mult mai mică pe care am avut-o în trecut”, a spus medicul.