Avocatul Vasile Pleșa a precizat că audierile pe care le efectuează DNA joi sunt în legătură cu fapte privind finanțarea campaniei electorale din 2009. Acesta a mai afirmat că Gheorghe Nastasia, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării în mandatul Elenei Udrea, ar fi fost pus sub control judiciar.
"Sunt evenimente din anul 2009. Da, s-au impus măsuri preventive. Deocamdată pot să vă spun că pentru domnul Nastasia, care este clientul meu, s-a impus măsura controlului judiciar în legătură cu o luare de mită, în legătură cu campania, cu evenimente din 2009”, a spus Vasile Pleşa, la ieşirea de la Direcţia Naţională Anticorupţie.
Vasile Pleşa a precizat că este vorba de un denunţător care a avut în acea perioadă mai multe contracte cu Ministerul Turismului. Se suspectează cp ar fi vorba de 1 milion de euro. Avocatul a mai spus că nu ştie ce amestec ar avea Ioana Băsescu, precizând că nu i-a văzut numele în dosar.
Joi, Ioana Băsescu, Elena Udrea și Dan Andronic s-au prezentat la sediul DNA pentru a fi audiați într-un dosar penal. Niciunul nu a dorit să facă precizări pentru presă la sosirea la audieri.
Fiica fostului președinte a fost prima care a părăsit sediul DNA după 4 ore de audieri, dar nu a dorit să spună sub ce calitate a fost audiată și dacă procurorii au impus vreo măsura preventivă pe numele său. Conform unor surse neoficiale, aceasta ar fi suspectă de complicitate la spălare bani și complicitate la abuz în serviciu.
Ioana Băsescu și Elena Udrea ar fi fost audiate de DNA într-un dosar ce ar viza finanțarea campaniei electorale din 2009
#DIRECT_ONE_40q5lm#