Directorul Teatrului Național București, Ion Caramitru, a declarat, miercuri, la emisiunea „Sub semnul întrebării” difuzată de B1 TV, că știa, încă dinainte ca CNSAS să dezvăluie că Ion Besoiu a colaborat cu Securitatea, că aceasta l-a turnat.
Caramitru și-a manifestat regretul că fostul său coleg nu și-a cerut iertare, precizând că l-ar fi iertat, însă așa nu îl poate nici măcar privi.
„Oamenii ăștia care au făcut pactul cu diavolul și-au amorțit și bărbăția lui. Besoiu trebuia să-mi zică iartă-mă. Eu am știut că este el, până l-a deconspirat cei de la CNSAS, eu știam că el este dar n-am spus. Acum a apărut, l-aș fi iertat, așa nu pot să mă uit la el„, a povestit directorul TNB.
Invitatul a mărturisit că pe toată durata vieții sale, exact oamenii pe care i-a iubit și ajutat i-au făcut probleme.
„Nu sunt un tip răzbunător prin natura mea. Iacă, unde sunt marii turnători acuma, de nu mai putem să ne mișcăm de ei. Oamenii pe care i-a iubit și i-am ajutat îmi fac câte-o figură urâtă, cred că este în firea oamenilor„, a conchis Ion Caramitru.