Ion Cristoiu: "În România, preşedintele Franţei, aproape scuipat pe stradă în țara sa, a fost primit ca Isus la a doua venire"

Ion Cristoiu: "În România, preşedintele Franţei, aproape scuipat pe stradă în țara sa, a fost primit ca Isus la a doua venire"
foto: b1.ro

Jurnalistul Ion Cristoiu vorbește în “Gândul de luni”, de pe blogul personal, despre vizita lui François Hollande, președintele Franței, în România, de pe 13 septembrie.

Cristoiu spune că François Hollande a venit în România din interesele stricte ale Franţei.

„După Brexit, cele două mari puteri europene, Germania şi Franţa, fericite c-au scăpat de Perfidul Albion, se întrec în a arăta că soarta UE a rămas pe umerii lor.
Şi dacă umerii lor sînt atît de împovăraţi, e musai ca François Hollande şi Angela Merkel să se folosească de ipostaza lor de salvatori ai proiectului european.

Aşadar, François Hollande a venit în România din interesele stricte ale Franţei.
Cel politic – de a arăta ce lider european e prăbuşitul în sondaje Hollande.
Cel economic, de a mai pune mîna pe ceva companii din România.

Potrivit presei franceze, oamenii de afaceri din Hexagon sînt încîntaţi de faptul că impozitul pe profit al companiilor străine în România e cel mai mic din UE.
Altfel spus, în loc să intre la nenorocitul nostru de Buget, banii obţinuţi de companiile occidentale în România merg în buzunarele acţionarilor occidentali.

Jurnalistul mai spune că presa internațională nu a dat atenție așa mare vizitei președintelui francez în țara noastră, ci doar presa românească s-a grăbit să numească această vizită “istorică”.

Ar fi fost de aşteptat ca presa română, presupus europeană, să comenteze vizita la temperatura de luciditate a presei franceze.
Nu s-a întîmplat aşa.
Presa română, presăde babuini, s-a grăbit să înalţe spre văzduh trompetele delirului:
O vizită istorică – acesta a fost titlul dat de aproape toate site-urile.

În România, preşedintele Franţei, aproape scuipat pe stradă în țara sa, a fost primit ca Isus la a doua venire.”, a adăugat jurnalistul.

De asemenea, Cristoiu mai spune că această vizită a fost și în interesul lui Iohannis.

Vizita n-a fost numai în interesul lui François Hollande.
Vizita a fost şi-n interesul lui Klaus Iohannis.
Unui popor de babuini trebuie să-i arăţi că te tragi în poză cu unul dintre stăpînii Europei.”, a zis jurnalistul.

Ion Cristoiu continuă prin a spune că Iohannis a stârnit o minciună, aceea că România va intra în Schengen, că așa a promis François Hollande.

„Ştiind că românii îşi vor pune întrebarea, Klaus Iohannis a trîntit o minciună mare cît Cotroceniul:
România va intra în Schengen.
Ne-a promis asta François Hollande.

Tulnicele cotroceniste din presă s-au pornit să hăulească a entuziasm:
România intră în Schengen.

Am citit cu atenţie Declaraţia lui François Hollande la Conferinţa de presă din 13 septembrie 2016.
Preşedintele Franţei nu suflă un cuvînt despre România în Schengen.
El laudă România, pentru că s-a grăbit să implementeze, fără a fi în Schengen, Programul PNR pentru controlul circulaţiei persoanelor care tranzitează prin aeroporturi.
Ne mîngîie pe căpuşor, aşadar, că am cheltuit bani pentru Securitatea ţărilor UE fără a beneficia de Schengen.”, a mai spus Cristoiu.