Ion Diaconescu, condus pe ultimul drum: Fostul lider ţărănist, decorat post-mortem de Traian Băsescu

Ion Diaconescu, condus pe ultimul drum: Fostul lider ţărănist, decorat post-mortem de Traian Băsescu
Foto: evz.ro

Zeci de oameni au venit joi la sediul PNȚCD pentru a-l conduce pe fostul președinte țărănist Ion Diaconescu pe ultimul drum. Slujba religioasă a avut loc la biserica Sf. Spiridon.

Cortegiul s-a oprit prima oară la Piața Universității, unde preoții au oficiat o slujbă, după care a mai oprit o dată, în zona Piața Unirii, loc în care Ion Diaconescu a avut reședința.

După ce slujba religioasă s-a încheiat, trupul neînsuflețit al seniorului țărănist a fost condus către Cimitirul Bellu.

Printre persoanele care urmează convoiul funerar se află și Victor Ciorbea, Gheorghe Ciuhandu, Aurelian Pavelescu, Constantin Dudu Ionescu, Ioan Avram Mureșan.

Ion Diaconescu, decorat post-mortem de Traian Băsescu

Președintele Traian Băsescu l-a decorat post-mortem pe fostul președinte al PNȚCD Ion Diaconescu cu ordinal național „Steaua României”, în grad de ofițer.

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat joi, 13 octombrie a.c., Decretul pentru conferirea, post-mortem, a Ordinului Naţional «Steaua României» în grad de Ofiţer fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Ion Diaconescu. Preşedintele României a conferit Ordinul «în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru contribuţia avută la consolidarea democraţiei şi a statului de drept în România»„, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Ion Diaconescu a murit marți seară, din cauza unor probleme de inimă. Fostul președinte al PNȚCD avea 94 de ani.

Ultimul omagiu adus seniorului țărănist

Embed: " />
Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`