Eveniment - 12 mai, 15:00
Ion Smeeianu care ocupă în prezent funcția de consilier al ministrului Economiei a fost numit de Consiliul de Supraveghere al Transelectrica în funcția de membru al directoratului companiei.
Funcția a fost preluată de marți, iar mandatul va expira în septembrie 2017.
În luna martie, Smeeianu a fost numit reprezentant al statului în adunarea generală a acționarilor Transgaz Mediaș.
Până acum, acesta a deținut funcția de director general al Poștei Române în perioada mai 2012 – iunie 2014, a fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANRC) și secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologia Informaţiei (MCTI), conform Mediafax.