Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vorbit despre situația celor 9 kilometri încă nefolosiți din A0, marți, la Știrile B1 TV prezentate de Alex Vlădescu, și a spus că în iarnă ar putea fi dați în trafic cei circa 2 kilometri dintre DN 2 și lotul care este neutilizat în prezent.
Întrebat despre această situație, secretarul de stat a explicat: „10 kilometri sunt folosiți (…). Au fost 19 kilometri, 10 dintre ei sunt folosiți între DN 1 și A3, inclusiv nodul rutier cu autostrada A3, și într-adevăr sunt 9 kilometri din acel lot, care se duc spre DN 2, în proximitatea DN 2”.
„Din păcate, când s-a făcut această lotizare, în 2006-2007, când a fost realizat studiul de fezabilitate pentru autostrada de centură a Capitalei, așa fost lotizat. Nu în imediata apropiere a unui drum național care să permită o descărcare provizorie, ci la aproape 2 kilometri de DN 2, ceea ce ne-a împiedicat să putem să facem o descărcare provizorie imediată, dar am eliberat acum câteva luni deja autorizația de construire firmei care a câștigat licitația lotului 3, lucrările sunt în avans față de graficul promis de constructorul chinez, iar noi estimăm că în această iarnă vom putea da în trafic cei 2 kilometri, aproximativ, între DN 2 și lotul care este încă nefolosit”, a adăugat oficialul.
„Banii, cei 88 de milioane, nu sunt dați fără să se realizeze lucrarea. S-a realizat această lucrare, care în câteva luni va fi și ea dată în trafic, pe lângă cei 43 de kilometri din A0 pe care îi avem deja în trafic (…). E vorba de lotul 2 pe zona de nord a Capitalei, v-am spus, din cauza unei lotizări defectuoase realizate în 2007-2008, când s-a realizat studiul de fezabilitate pentru A0 Autostrada Bucureștiului”, a mai spus el.