Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a declarat că regulile nu trebuie și nu pot fi schimbate după tragicul caz al bebelușului mort în urma botezului și asta deoarece procedurile apar în Sfintele Canoane și pot fi modificate.
Întrebat, la Antena 3, despre schimbarea ritualului de botez, în sensul în care bebelușul să nu mai fie scufundat în cristelniță, ci doar să i se toarne apă pe creștet, ÎPS Teodosie a răspuns: „Nu. Nicicum nu se schimbă ritualul. Pentru că… o să dau și temeiuri din Sfintele Canoane. Canoanele acestea referitoare la credință sunt valabile și peste 1.000 de ani. De aceea nu vom schimba. Nu ne intimidăm. Așa a fost și cu lingurița. Păi cum să schimbi lingurița? Am explicat, lingurița e Maica Domnului. Înlocuiești pe Maica Domnului cu o femeie oarecare? Nici vorbă. Nu se schimbă nimic!”.
Bebelușul de șase săptămâni a ajuns, duminică, în stare critică la Spitalul Județean Suceava, după ce, la slujba de botez, preotul l-a scufundat de trei ori în cristelniță. Copilul a murit luni dimineață.
Tatăl micuțului l-a acuzat pe preot că s-a încăpățânat să-l scufunde, deși acesta plângea: „Băiatul plângea, dar preotul l-a scufundat de trei ori în apă, iar el a inhalat apă. Părintele l-a scos, l-a șters, de la doctori am aflat că a inhalat 110 ml apă. Pe copil l-a bușit sângele pe nas, l-am pus cu fața în jos, să scoată apa, nu și-a revenit, bătăile inimii erau, dar avea un puls foarte scăzut… Dacă vezi copilul cu gura căscată și că plânge nu îl scufunzi de tot în apă, nu?”.
„Părintele mi-a spus că copilul a plâns, și înainte de botez, inclusiv după ce l-a scos din cristelniță, avea semne vitale…..Singura problemă de care știa părintele este că era născut prematur”, a afirmat protopopul Doru Budeanu.
În acest caz a fost deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.
Preotul în cauză a fost suspendat din funcție până la finalizarea anchetelor și nu mai poate sluji.
„Părintele de la Suceava este suspendat de la slujire, nu mai slujește până la finalizarea anchetei și dacă se dovedește a fi vinovat, fără îndoială, este un cetățean ca noi toți care va suporta consecințele”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvât al Patriarhiei, pentru Medika TV.