Referendumul de pe 6 și 7 octombrie este al șaptelea din istoria post decembristă a României. Potrivit datelor oficiale, aproape 19 milioane de români sunt asteptaţi la urne.
Prima dată românii au fost consultaţi la doi ani după Revoluţie atunci când a fost aprobată noua Constituție a țării. Aproape 11 milioane de români au mers atunci la urne. Noua lege fundamentală a fost aprobată cu o majoritate de 77%.
Al doilea referendum post-decembrist a fost făcut tot pentru modificarea Constituției. 90% dintre cei care au mers atunci la urne au spus „DA”, în timp ce împotrivă au fost doar aproximativ 9% dintre cei 10 milioane de alegători.
În 2007, a avut loc primul scrutin pentru demiterea unui președinte. PSD a votat atunci suspendarea lui Traian Băsescu din funcția de șef al statului. Propunerea a fost respinsă însă de alegători cu o majoritate covârșitoare. 8 milioane de oameni au mers la urne. Dintre aceștia, aproape 75% s-au exprimat împotriva demiterii președintelui de la acea vreme.
Tot în 2007 a avut loc un scrutin și pentru modificarea sistemului de vot. Atunci s-au prezentat la urne puţin peste un sfert dintre alegătorii cu drept de vot, iar 81% au fost de acord introducerea votului uninominal.
În 2009, Traian Băsescu a supus la vot trecerea la parlament unicameral şi reducerea numărului de aleși. Chiar dacă 77% din totalul celor 9,3 milioane de alegători prezenți la urne au fost de acord, referendumul nu a fost implementat nici până astăzi.
Ultimul plebiscit l-a avut drept protagonist tot pe Băsescu. Fostul președinte a fost din nou suspendat de catre Parlament. Doar 46% dintre cei cu drept de vot au mers atunci la urne, adică mai puțin de 7,5 milioane de oameni. Curtea Constituționala a invalidat scrutinul astfel încât Traian Băsescu a rămas la Cotroceni.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.