Iulian Bădescu, la DNA Ploiești: Toate organele de control au spus că este un lucru legal ce s-a întâmplat cu asociația ”Lupii Galbeni” (VIDEO)

Iulian Bădescu, la DNA Ploiești: Toate organele de control au spus că este un lucru legal ce s-a întâmplat cu asociația ”Lupii Galbeni” (VIDEO)
Foto: B1 TV

Primarul Ploieștiului a ajuns marți la sediul DNA pentru a da explicații în urma perchezițiilor făcute la domiciliul său și la sediul instituției pe care o conduce. Iulian Bădescu a declarat, la sosirea la DNA, că nu înțelege de ce este chemat aici, susținând că toate contractele care au făcut obiectul verificării procurorilor sunt legale.

”Este vorba de o acuzație de luare de mită. Mi se pare o aberație. Nu înțeleg de ce sunt chemat, în contextul în care toate organele de control au spus că este un lucru legal ce s-a întâmplat cu asociația Lupii Galbeni”, a declarat edilul.

De asemenea, Iulian Bădescu a precizat că toată situația în care este implicat este consecința unui denunț.

”Nu știu despre ce este vorba, probabil că domnul Capră, de acolo din arest, a fost sfătuit sau presat să dea o declarație împotriva mea. Acest zvon este de mult timp în piața ploieșteană cu privire la domnul Capră care negociază eliberarea sa cu diverse denunțuri. Au căutat acte care fac legătură cu asociația Lupii Galbeni și cu Petrolul. Au găsit niște documente care cred eu că sunt relevante. Toată povestea a plecat de la o directoare care a refuzat sa semneze documente în calitatea de director economic și a depus o plângere în primă instanță. Se pare că documentele Curții de Conturi referitoare la fostul contract încheiat de domnul Volosevici nu sunt luate în calcul și sunt luate în calcul documente care sunt foarte legale din punctul de vedere al tuturor organelor statului. Banii nu au afectat bugetul local”, a mai precizat primarul din Ploiești.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție fac marți dimineață percheziții la sediul primăriei din Ploiești. Verificările vizează acordarea de către Primăria Ploiești de prime de 3 milioane de euro echipei de fotbal Petrolul. Primarul Iulian Bădescu are calitatea de suspect în acest caz. (Detalii AICI)

Iulian Bădescu, la DNA Ploiești

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`