Japonia anunță zăcăminte uriașe de pământuri rare, suficiente pentru sute de ani

Japonia anunță zăcăminte uriașe de pământuri rare, suficiente pentru sute de ani
Sursa foto: Freepik

Japonia a făcut un anunț cu potențial uriaș la nivel global, după ce a confirmat existența unor zăcăminte masive de pământuri rare pe fundul Oceanului Pacific. Potrivit autorităților de la Tokyo, rezervele descoperite ar putea acoperi consumul mondial pentru sute de ani și ar reduce semnificativ dependența de China, principalul furnizor global al acestor minerale strategice.

Prima extracție de pământuri rare de la 6.000 de metri adâncime

Guvernul japonez a anunțat luni că a reușit, în premieră mondială, să extragă sedimente care conțin elemente de pământuri rare de la o adâncime de aproximativ 6.000 de metri. Operațiunea a avut loc în cadrul unei misiuni de testare desfășurate în apropierea insulei Minami Torishima, situată în Oceanul Pacific, în zona economică exclusivă a Japoniei, informează Știrile ProTv.

Proba a fost colectată de nava de cercetare Chikyu, care a plecat în misiune la mijlocul lunii ianuarie. Potrivit autorităților, zona este considerată extrem de bogată în minerale valoroase.

„Detaliile vor fi analizate, inclusiv cantitatea exactă de elemente de pământuri rare conținute”, a declarat Kei Sato, purtător de cuvânt al guvernului japonez, care a catalogat descoperirea drept „o realizare semnificativă pentru securitatea economică și dezvoltarea maritimă”.

Rezerve pentru 730-780 de ani de consum global

Conform estimărilor, zona din jurul insulei Minami Torishima ar conține peste 16 milioane de tone de pământuri rare, ceea ce ar transforma-o în al treilea cel mai mare zăcământ cunoscut la nivel mondial.

Analizele arată că aceste rezerve ar putea asigura echivalentul a aproximativ 730 de ani de consum global de disprosiu, un element esențial pentru magneții de înaltă performanță utilizați în telefoane mobile și mașini electrice, și circa 780 de ani de consum de ytriu, folosit în producția de lasere.

Miza geopolitică: reducerea dependenței de China

Anunțul vine într-un context geopolitic tensionat, în care Japonia caută să-și reducă dependența de China, stat care domină piața globală a pământurilor rare. Beijingul asigură aproape două treimi din producția minieră mondială și peste 90% din producția rafinată, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie.

Tensiunile s-au amplificat după ce China a impus restricții la export pentru produse cu dublă utilizare, inclusiv materiale cu aplicații militare, alimentând temerile privind securitatea lanțurilor de aprovizionare.

„Dacă Japonia ar putea extrage continuu elemente de pământuri rare din această zonă, ar avea un avantaj strategic major și ar reduce semnificativ dependența de China”, a declarat pentru AFP Takahiro Kamisuna, cercetător la Institutul Internațional pentru Studii Strategice.

Avertismentele ecologiștilor

În ciuda potențialului economic uriaș, ecologiștii avertizează că mineritul în adâncime ar putea avea un impact sever asupra ecosistemelor marine și ar perturba ireversibil fundul oceanului. Subiectul a devenit tot mai controversat la nivel internațional, pe fondul presiunilor pentru accelerarea exploatării resurselor submarine.

Autoritatea Internațională pentru Fundul Mării lucrează în prezent la un cod global care să reglementeze mineritul în adâncime, însă misiunea japoneză s-a desfășurat în apele teritoriale ale țării, unde Tokyo are control direct.