Judecători cu IMUNITATE SPORITĂ: Proiectul, raport de adoptare în comisia juridică a Senatului

Judecători cu IMUNITATE SPORITĂ: Proiectul, raport de adoptare în comisia juridică a Senatului

Comisia juridică a Senatului a votat miercuri un raport de adoptare la iniţiativa legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care sporeşte imunitatea judecătorilor CCR şi care prevede că aceştia nu vor putea fi urmăriţi penal, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea a două treimi din membrii Curţii.

Iniţiativa a fost adoptată de Camera Deputaţilor în luna aprilie, iar Senatul este forul decizional în acest caz, potrivit Știri pe surse.

Potrivit proiectului adoptat de Cameră, articolul 66 va avea următorul cuprins: "Judecătorii Curţii nu pot fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi sau percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea plenului Curţii Constituţionale, la cererea ministrului Justiţiei, sesizat de procurorul general al PICCJ”.

De asemenea, judecătorul trimis în judecată penală poate fi suspendat prin decizia plenului Curţii Constituţionale adoptată cu votul a două treimi din membrii Curţii. În cazul unei decizii de achitare, suspendarea încetează, iar în cazul unei decizii definitive de condamnare, mandatul de judecător al Curţii încetează de drept.

Potrivit unui amendament al deputatului PSD Florin Iordache, "Judecătorul care a fost numit pentru restul de mandat al unui alt judecător va putea fi numit, la reînnoirea Cur­ţii Constituţ­ionale, pentru un mandat complet de 9 ani”.

CITEȘTE ȘI Mai presus de lege! Privilegii demne de Evul Mediu pentru judecătorii Curţii Constituţionale

Urmăriți B1TV.ro și pe