Președintele Klaus Iohannis a mers vineri împreună cu soția sa, Carmen Iohannis, la slujba de Crăciun.
Șeful statului petrece sărbătorile de iarnă acasă, la Sibiu. Potrivit tradiției, cuplul prezidențial a participat la slujba de Crăciun la Biserica Catolică din Piața Mare, informează B1 TV. În anii trecuţi, de regulă, preşedintele era aşteptat în faţa lăcașului de cult de zeci de sibieni, dar din cauza pandemiei, oamenii au evitat să se strângă în număr mare.
Klaus Iohannis nu a făcut declarații.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
În schimb, le-a transmis, încă de joi seară, un mesaj tuturor românilor de Crăciun:
„Oriunde ne-am afla în lume, de Crăciun drumurile ne poartă înapoi acasă, alături de familie şi de prieteni. În acest an, din cauza epidemiei, suntem nevoiţi să ne petrecem sărbătorile departe de cei pe care îi iubim atât de mult şi de care ne este dor. Acesta este darul pe care cu generozitate îl putem face cu toţii de acest Crăciun: să-i protejăm pe cei dragi! Să fim aşadar împreună în spirit, convinşi că, solidari, vom reveni, în curând, la o viaţă normală! Dragi români, Vă urez ca Sărbătoarea Naşterii Domnului să vă găsească sănătoşi, cu bucurie şi linişte în suflet! Crăciun fericit!”
Anterior, președintele Iohannis lansase un nou apel către români să respecte măsurile de prevenție anticoronavirus, chiar și de Crăciun, ca să nu ajungă la spital cu COVID-19.