Klaus Iohannis: Toți cei care iubesc România pot contribui la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire fiind mai uniți

Klaus Iohannis: Toți cei care iubesc România pot contribui la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire fiind mai uniți

Toți cei care iubesc România pot contribui la aniversarea în 2018 a 100 de ani de la Marea Unire fiind mai uniți și aducând în țară un număr cât mai mare de reprezentanți ai elitei academice și culturale românești răspândiți în lume, este mesajul transmis de președintele Klaus Iohannis cu ocazia Congresului Internațional de Studii Românești.

„Mă bucur să aud că interesul academic pentru România a crescut de când am fost ales președinte, dar sunt sigur că acest lucru se explică mai degrabă prin transformările profunde prin care trece România în prezent”, susține președintele Iohannis, citat de Agerpres.

Șeful statului subliniază că „reflecțiile prilejuite de tema acestei ediții a Congresului — centrată în jurul analizei repercusiunilor regimului comunist și ale celor două războaie mondiale — sunt foarte importante pentru capacitatea noastră de a ne dezvolta ca stat și societate, de a învăța din istorie și de a reuși să facem față unor provocări aproape la fel de complexe ca în trecut”.

„Sunt convins că aceste teme trebuie să fie parte a dezbaterii publice, nu doar a celei academice. Sunt teme care fac parte din istoria noastră și sunt importante pentru viitorul nostru democratic, mai ales în apropiatul moment de bilanț din 2018, când România împlinește 100 de ani de la Marea Unire. Am speranța că toți cei care iubim România vom reuși să contribuim la această aniversare națională fiind mai uniți, aducând în țară un număr cât mai mare de reprezentanți ai elitei academice și culturale românești răspândiți azi în întreaga lume”, conchide Iohannis.