Legea offshore ar putea fi modificată în acest an, anunță Nicolae Havrileț, director în Ministerul Energiei

Legea offshore ar putea fi modificată în acest an, anunță Nicolae Havrileț, director în Ministerul Energiei
Foto: pixabay.com

Niculae Havrileţ, director în Ministerul Energiei, a declarat luni în cadrul unei conferinţe că Legea offshore ar putea fi modificată în acest an. Anunțul are loc în contextul în care, în martie, ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirma că Legea offshore va fi modificată până la finalul acestei sesiuni parlamentare.

„Sunt discuţii în coaliţie privind această lege şi sunt semne îmbucurătoare cu privire la aprobarea unei legi bune pentru aceşti investitori, într-o perioadă cât mai scurtă, chiar în acest an”, a afirmat Havrileţ, potrivit Agerpres.

El a adăugat că au fost foarte multe discuţii pe tema acestei legi, inclusiv întâlniri cu reprezentanţii investitorilor.

În prezent, ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi. Spre comparaţie, România a produs anul trecut 9,2 miliarde de metri cubi.

ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a renunţa la proiect, iar Romgaz negociază preluarea participaţiei companiei americane.

OMV Petrom a precizat că este posibil să ia anul viitor decizia de a investi în proiectul Neptun Deep, în funcţie de modificările legislative din România şi de situaţia pieţei.

În februarie, Virgil Popescu a precizat, referitor la perimetrul Neptun Deep, că în curând, compania Romgaz va prelua o parte din acțiuni.

”Avem un perimetru Neptun Deep care este cel mai bogat, unde este deținut 50% de Petrom, companie românească, deținută, la rândul ei, 51% de OMV, – statul român mai are 20% în Petrom – și de către Exxon, companie americană, care dorește să vândă, dorește să iasă din această participație. Eu am spus, și suntem în negocieri, că dacă Exxon dorește să iasă, doresc ca compania românească, Romgaz, deținută 80% de statul român,să preia acest 50%al Exxon. Se discută între companii, se va ajunge la oferte, se va ajunge la negociere și eu sunt convins că în cel mai scurt timp vom avea Romgaz ca acționar, să dețină 50% din zăcământul Neptun Deep, împreună cu compania Petrom”, a spusVirgil Popescu.

Ultima oră
19:34 - Joe Biden, la Adunarea Generală a ONU: SUA nu caută un Război Rece cu China și e gata să lucreze cu orice națiune care caută o rezolvare pașnică la provocări comune (VIDEO)
19:29 - Peste 15.600 de doze de vaccin anti-COVID au fost administrate în ultimele 24 de ore, în România
19:12 - Rata de acoperire vaccinală din București a depășit 50%, anunță Valeriu Gheorghiță
19:06 - Ioana Mihăilă, despre valul 4: Suntem pregătiți pentru situația de acum. Dacă lucrurile evoluează, s-ar putea ca anumite nevoi să nu mai poată fi îndeplinite (VIDEO)
18:49 - Ioana Mihăilă: Doresc să amintesc premierului că vaccinarea a fost în subordinea sa directă / Ar fi fost o iresponsabilitate să fi blocat paturile ATI pentru pacienții COVID-19 când aveam sub 50 de cazuri (VIDEO)
18:46 - Ele sunt cele mai în vârstă surori gemene din lume. Câți ani au japonezele care au doborât toate recordurile
18:25 - Ioana Mihăilă: Întârzierea cu o lună a rectificării bugetare a făcut imposibilă semnarea la timp a contractelor de medicament; am lăsat spitalele să își achiziționeze direct medicamentele (VIDEO)
18:20 - Andreea Ibacka, mesaj important cu doar câteva zile înainte să nască: Sunt destule nopți în care respir greu
18:09 - Jair Bolsonaro intră la Adunarea Generală a ONU, dar nu și în restaurantele din New York, unde dovada vaccinării e obligatorie. Președintele Braziliei a fost fotografiat mâncând pizza pe marginea drumului (FOTO)
17:27 - Ioana Mihăilă explică cum s-a pregătit MS pentru valul patru: Creșterea numărului de paturi ATI/TI reprezintă punerea în aplicare a planului pregătit de Ministerul Sănătății