Derbyul Steaua-Dinamo s-a lăsat cu incidente. Liderul galeriei din Ştefan cel Mare, Mihnea Ionescu, a fost prins cu substanţe halucinogene asupra sa.
El ar fi vrut să intre pe Arena Naţională, la meci, însă a fost oprit de jandarmi. A fost dus la audieri şi cel mai probabil s-a ales cu dosar penal.
Alţi 15 suporteri atât stelişti cât şi dinamovişti au fost conduşi la poliţie, după ce au intrat cu materiale pirotehnice pe stadion.
Înainte de începerea partidei, un lider al galeriei dinamoviste a fost depistat comercializând mai multe fulare cu mesaje obscene, în urma controlului corporal efectuat de colegii mei, asupra lui au fost găsite aproximativ 2 grame substanţe halucinogene interzise
Liderul galeriei dinamoviste Mihnea Ionescu a fost săltat de jandarmi chiar la intrarea Pierre de Coubertin a stadionului. Ultraşul a fost predat Brigăzii de Combatere a Crimei Organizat, iar acum este cercetat penal.
Pe stadion, atmosfera a fost incendiară la propriu. Pe timpul partidei au fost aprinse mai multe materiale pirotehnice, unele dintre ele au fost aruncate asupra celorlalţi specatatori
15 suporteri au fost identificaţi şi conduşi la secţiile de poliţie. Persoanelor respective li s-au întocmit acte de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi folosire de materiale pirotehnice, faptă pentru care riscă până la 3 ani de închisoare
Partida retur Steaua Dinamo s-a terminat 1-1. Asta după ce în meciul tur, echipa roş albaştilor s-a impus cu 5-2. După rezultatul de aseară, Steaua s-a calificat în finala pentru Cupa României.
În finală, Steaua o va întâlni pe Astra Giurgiu, iar meciul este programat pentru data de 23 mai, tot pe Arena Naţională.