Lista statelor din zona galbenă a fost actualizată: Marea Britanie, exclusă din categoria țărilor cu risc epidemiologic

Lista statelor din zona galbenă a fost actualizată: Marea Britanie, exclusă din categoria țărilor cu risc epidemiologic
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comitetului Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista statelor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se impune măsura carantinei în cazul persoanelor care revin în România din aceste destinații.

Lista zonelor cu risc epidemiologic, actualizată

”A fost aprobată lista țărilor sau zonelor care sunt cu risc epidemiologic ridicat, țările sub incidența codului galben, iar noutatea este că Marea Britanie nu se mai află pe această listă, deci se va putea călători fără intrarea în carantină dinspre Marea Britanie către România”, a precizat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, în conferința de presă de la finalul ședinței de Guvern.

Autoritățile au anunțat un nou set de restricții

Guvernul a probat, joi, un nou set de restricții în contextul evoluției situației epidemiologice. Principalele noutăți sunt legate de reducerea intervalului orar în care este permisă circulația, precum și de reducerea programului magazinelor. Totul, în funcție de anumite praguri ale incidenței cazurilor de infectare cu coronavirus la mia de locuitori.

”a) Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 2000 , pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.

b) Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 2000 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la lit. a)”, se arată în Hotărârea CNSU.

În ceea ce privește schimbările care vizează programul de funcționare a magazinelor, Hotărârea CNSU prevede:

„c) Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 1800 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.

d) Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 1800 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata deincidență scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la lit. c)”.

Tags: