Autoritățile din Botoșani au avertizat localnicii din comuna Pădureni și Șupitca privind riscul de inundații și au luat măsuri de prevenție.
Forțele de intervenție au mers din casă în casă pentru a avertiza oamenii care locuiesc în apropierea râului Milentin și a pârâului Horoghiuca privind riscul producerii unor inundații. În plus, le-au spus oamenilor să fie pregătiți pentru evacuare, în cazul în care va fi necesar, și să asculte indicațiile autorităților, conform știrileprotv.
„Siguranţa populaţiei este prioritară, iar aceste măsuri sunt luate preventiv, pentru a evita orice situaţie nedorită”, transmit reprezentanţii ISU.
Oamenii care locuiesc în zonele cu risc, vor fi cazați la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din localitatea Pădureni, a decis Primăria comunei Coșula.