Şeful Direcţiei Rutiere, Lucian Diniţă, a anunţat că Poliţia Rutieră nu va mai face publice acțiunile din trafic, în contextul în care Poliţia Rutieră are interesul de a ţine oamenii în viaţă, informează România Liberă.
„De acum încolo vom acţiona mai incisiv şi fără a mai face publice acţiunile noastre” a spus Diniţă.
Potrivit șefului Direcției Rutiere, principalele cauze ale accidentelor rutiere sunt inconştienţa la volan, manevrele din trafic, dar şi lipsa unei educaţii rutiere solide, cele mai multe accidente fiind soldate cu persoane decedate.
Lucian Diniță a declarat că în luna iulie, fenomenul rutier a fost gestionat aşa cum trebuie, spre deosebire de luna august, care s-a situat polul opus, din cauza concediilor de odihnă.
„Partea de circulaţie nu este cu recul imediat, ci în timp. Subţierea dispozitivelor de circulaţie a generat indisciplină rutieră. Au fost câteva zile în care am înregistrat morţi peste media pe care o avem noi. Peste media de maxim 5, am sărit la un moment dat la 7, 8, 12, ziua cea mai neagră, 9 august, când au fost 21 de morţi. Trebuie ţinut cont că noi urmărim starea de sănătate a victimelor pe următoarele 30 de zile” a spus Lucian Diniță.
Șeful Direcției Rutiere a mai precizat că propunerile de schimbare a Legislaţiei Rutiere se află momentan în faza de definitivare în Parlamentul României. Una dintre măsurile adopatate se referă la posesorii de mopede care vor fi nevoiţi să dea examen pentru obţinerea permisului, altfel se vor alege cu dosar penal, din 19 ianuarie 2013.
În ceea ce priveşte problema cauciucurilor de iarnă, şeful Direcţiei Rutiere a precizat că acestea sunt obligatorii pe drumurile acoperite cu gheaţă, zăpadă sau polei, nu de la 1 noiembrie, că aşa scrie în lege.
Lucian Diniţă a mai precizat că şoferii vor mai avea parte şi de alte schimbări în 2013, în ceea ce priveşte permisele de conducere.
„Este vorba despre faptul că permisele de conducere nu vor mai fi pe subcategorii, toate vor fi categorii. Şi atunci pentru fiecare în parte va trebui să dai examen. Dacă până acum mai era varianta în care dacă aveai o categorie puteai să conduci un autoturism dintr-o subcategorie, o dată cu aceste schimbări, vor fi toate categorii” a mai spus Lucian Diniţă.