Fostul șef al DNA ploiești Lucian Onea și fostul procuror Mircea Negulescu, zis Portocală, au fost plasați sub control judiciar de anchetatorii de la Parchetul General. Cei doi nu mai au voie să părăsească România și trebuie să se prezinte săptămânal la Poliție pentru a da cu subsemnatul.
Potrivit unor surse, însă, procurorul Lucian Onea a cerut recuzarea magistratului care îl anchetează, informează Știripesurse. Este vorba despre procurorul Elena Iordache.
Fostul șef de la DNA Prahova ar fi depus această solicitare înainte să se dispună controlul judiciar. Cererea sa va fi soluționată în termen de 48 de ore, potrivit legii.
Lucian Onea și Mircea Negulescu sunt urmăriți penal pentru cercetare abuzivă, după mai multe plângeri făcute împotriva lor.