Lugoj: O casetă cu 200.000 de euro a fost furată din depozitul unei firme de mobilă

Lugoj: O casetă cu 200.000 de euro a fost furată din depozitul unei firme de mobilă

O casetă cu bani a fost furată din depozitul unei firme de mobilă din Lugoj (Timiş), unde hoţii au intrat prin forţarea unui geam.

Autoritățile spun că în caseta furată s-ar fi aflat circa 200.000 de euro, informează Mediafax.

Miercuri noaptea, presoane neidentificate au pătruns în depozitul unei firme din Lugoj care se ocupă de comercializarea obiectelor de mobilier, de unde au sustras o casetă metalică în care se aflau bani, susțin polițiștii.

„Poliţistii fac cercetări pentru identificarea autorilor, care se vor face vinovaţi de furt calificat. Deocamdată nu se cunoaşte suma de bani, aşteptăm ca patronul firmei să sosească la sediul Poliţiei pentru a declara câţi bani erau în caseta metalică”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiș.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`